Evadarea ( Labirintul, #1) James Dashner

Litera-Labirintul.-Evadarea-vol-1Sunt sigură că toţi avem acea listă pe care o iubim şi o urâm în acelaşi timp. Lista pe care am făcut-o pentru a încerca să facem lucrurile mai simple, dar odată cu alcătuirea ei doar s-au complicat mai mult decât erau la început. Vorbesc despre lista care cuprinde cărţile pe care ne dorim să le citim şi pe care o vedem doar mărindu-se de la o zi la alta descurajator. Am şi eu o astfel de listă, am strecurat-o între două cărţi din micuţa mea bibliotecă care se măreşte şi ea încetul cu încetul. Cartea de care vă vorbesc de această dată reprezintă o abatere obraznică de la acest program, o abatere de care sunt mândră că am făcut-o pentru că aşa am ajuns să mă îndrăgostesc de acestă superbă carte a lui James Dashner.

Lecturarea acestei cărţi era doar un gând de la mile distanţă, iar cel cu privire la trilogie nici nu exista. Imboldul a constat în cadoul celor de la editura Litera. Nu am putut să îmi stăpânesc curiozitatea, aşa că atunci când am plecat de acasă şi mi-am luat două cărţi cu mine ea a fost obţiunea mea neîntârziată.

James Smith Dashner s-a născut în data de 26 noiembrie 1972 în Austel, Georgia şi este un autor de ficţiune speculativă. Activitatea sa se concentrează pe conceperea cărţilor încărcate de aventură, supravieţuire şi science-fiction. Seria Labirintul îşi are debutul în anul 2009, fiind o carte foarte disputată încadrându-se în New York Times Best Seller list în septembrie 21, 2014. Ecranizarea nu a întârziat să apară şi plănuiesc să o urmăresc cât de curând.

Această cartea a fost atât de perfidă încât mi-a dat peste cap clasamentul şi nu s-a oprit până nu m-a făcut să îmi exteriorizez şi ultima fărâmă de emoţie pe care mi-a provocat-o odată cu fiecare pagină. Continuă lectura

Un loc pe raftul meu – I

Am mai văzut acest gen de articol pe blogul lui Andrei, Where the rain falls, și mereu eram entuziasmată de ce cărți a mai adăugat în bibliotecă. Așadar, m-am gândit să ”împrumut” și eu acest gen de articol pentru că mi se pare foarte interesant să împărtășesc cu voi ce cărți mi-am mai cumpărat sau am primit.

Voi începe cu cărțile pe care mi le-am cumpărat singură :

11903365_929252137147989_2003649611_n-horz

După șapte ani… – Guillaume Musso, Mâine – Guillaume Musso

Aceste doua cărți le-am cumpărat dintr-o librărie la o promoție ce conținea titluri ale acestui autor. Abia aștept să le citesc ! Descrierile de pe spatele cărților mi-au stârnit curiozitatea.

În ceea ce privește cărțile primite, lunile Iulie și August, pentru mine, au fost destul de productive, să spun așa. Am adăugat în bibliotecă încă Continuă lectura

Hex Hall – Rachel Hawkins

„Mama îmi spune-n fiecare zi:wpid-20150806_225203.jpg

<<De sticlă prea aproape să nu vii!>>

Se teme c-aş putea cumva vedea

O vrăjitoare cu figura mea;

Cu gură roşie, şoptind mieriu

Chiar lucrul ce n-ar trebui să-ştiu!”

Seara m-a găsit privind distrasă cerul care începea să se întunece. În căşti melodiile veneau una după alta şi deşi le cunosc versurile, în acea seară mi se păreau străine. Nu mă puteam concentra pe nimic precis, iar gândurile mele o luaseră razna. Le simţeam cum se izbeau de cutia craniană în goana lor.

Am avut nevoie de ceva în care să mă pierd, iar această dorinţă ardea în mine cu o durere plăcută. Aşa am început cartea aceasta, nu dintr-o curiozitate. Am avut nevoie de ea aşa cum şi ea avea nevoie de mine, aşteptându-mă în rucsacul aruncat pe pat.

Mi-a oferit ceea ce am avut nevoie. M-a prins între paginile ei şi dintr-o dată nu mă mai simţeam izolată şi corpul nu îmi mai părea dureros de limitat.

În noaptea aceea somul m-a ocolit şi am devorat cartea aşa cum nu îmi amintesc să fi făcut până acum cu alta.

Continuă lectura

Destine la limită – Katie McGarry | Recenzie |

Cum ne dăm seama că o persoană este făcută să ne înțeleagă, să ne asculte, să ne facă să zâmbim, să ne completeze? Este foarte simplu! Atunci când o privim pentru prima dată în ochi vom simți un fior ce ne străbate și vom înțelege imediat ce semnifică toate acestea. E greu, însă, să acceptăm sentimentele și renunțăm la lucruri frumoase încercând să le facem pe altele să fie frumoase. Katie McGarry este o autoare de romane de dragoste din Louisville, Kentucky care a cucerit inimile adolescenților cu seria bine cunoscută Destine la limită. Această serie cuprinde 4 volume dintre care doua traduse și în română.

Cop-Destine-la-limita1-horz

Cartea Destine la limită a apărut în România la Editura EPICA în aprilie 2013. Mă cam supără gândul că am ținut această carte 7 luni în bibliotecă fără să o citesc. Și acum, în iulie, am început-o cu greu. Nu simțeam acel impuls de care eu am nevoie pentru a începe o carte.

Începutul, cu toate că este destul de simplu, m-a făcut curioasă în ceea ce privește acțiunea. Îmi doream să aflu de ce Echo se află în acel cabinet și de ce familia ei a ajuns în situația de față. Ziua în care acțiunea începe este destul de importantă pentru fată: „un nou terapeut, împlinirea a doi ani de la moartea lui Aires încă proaspătă în memorie, și prima zi din ultimul meu semestru de liceu.”. Acest fragment mi-a indus ideea de a Continuă lectura