Zece negrii mititei – Recenzie – Agatha Christie

Titlu original: And then they were none9789735400903

Gen: roman poliţist

Autor: Agatha Christie

Editura: RAO

Data primei apariţii: 6 noiembrie 1939

Număr de pagini: 256

Traducător: Alina Toderica

My rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️/5

Agatha Christie a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte şi piese de teatru poliţiste. agatha_christie_portraitA scris şi romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puţin cunoscute, nebucurandu-se de acelasi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanţi şi inovativi autori ai genului.

Zece negrii mititei au mâncat la cină ouă. Unul s-a-necat din ei şi-au rămas doar nouă.

Nouă negrii mititei au stat noaptea până-n zori. Unu-a adormit din ei şi-au rămas doar opt.

Opt negrii mititei au mers la Devon în noapte. Unul nu s-a întors din ei şi-au rămas doar şapte.

Şapte negrii mititei spărgeau lemne lângă casă. Unul s-a tăiat din ei şi-au rămas doar şase.

Şase negrii mititei se jucau cu albine mici. Pe unul l-au pişcat din ei şi-au rămas doar cinci.

Cinci negrii mititei îndrăgeau legea, nu teatrul. Unul s-a făcut jurist şi-au rămas doar patru.

Patru negrii mititei marg la mare, drăguţeii. Unul fu-necat din ei şi-au rămas doar trei.

Trei negrii mititei merg la zoo-n papuci noi. Pe-unul ursul l-a mâncat şi-au rămas doar doi.

Doi negrii mititei făceau plajă ca nebunii. Unul s-a prăjit din ei şi-a rămas doar unul.

Un negru mititel trăia singur-singurel. Într-o zi s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el.

 

Bună tuturor! Uau, a trecut mult timp de la momentul în care am dat şi ultima pagină din această carte înfiorător de incitantă. Am cunoscut povestea unei crime asamblată de o minte diabolică.

Victimele au fost atent alese, în număr de zece, fiecare având un secret pe care ar face orice să îl menţină ascuns căci fiecare a fost acuzat de o crimă anume, dar vinovăţia nu le-a fost dovedită în final.

Şi am terminat-o regretabil de repede deoarece curiozitatea mea febrilă a făcut-o să pară mai scurtă decât era defapt. Suspansul se ivea la fiecare sfârşit de capitol astfel încât îmi era imposibil să mă opresc din citit pierzând până şi noţiunea timpului.

A fost neobişnuită, aparte, greu de comparat sau de asemănat cu o altă carte pe care am citit-o şi poate de aceea la acel moment a fost o exeperienţă atât de semnificativă pentru mine.AC-logo

Elementul care pot spune că a fost pentru mine interesant îl constituie modul în care criminalul a ales să îşi omoare victimele aduse pe o insulă privată într-un conac elegant în care să îşi găsească pe rând sfârşitul. Criminalul, a cărei identitate o să o deduceţi abia la final ca specific al cărţilor scrise de această autoare, foloseşte ca armă a crimei un cântec pentru copii cu versurile puţin modificate, poate vi se pare ciudat acum, dar după citirea cărţii o să înţelegeţi ce am vrut să spun. Este o idee pe cât de macabră, pe atât de genială lăsându-te, ca cititor, să intuieşti modul în care va muri următorul personaj, dar nu şi care va fi acesta.

Cumva criminalul este un personaj imaterial şi încerci în mod frustrant să îţi dai seama dacă este unul din cei zece oameni de pe insulă sau dacă este o altă persoană care pândeşte din umbră, aşa cum cartea te lasă să crezi în unele pasaje. Iar în final a fost ultima persoană la care m-aş fi gândit în tot procesul meu de deducţie.YHVGXGVB

Personajul ales pentru a fi criminalul şi implicit personajul principal era o persoană obsedată de dreptate şi cu o plăcere bolnavă de a aplica osânda celor care greşesc. S-a considerat o fiinţă supremă care a intervenit acolo unde legea nu a putut fiind în acelaşi timp un paradox, purtând de asemenea vina unei nedreptăţi. Privind lucrurile obiectiv planul a fost unul atent conceput pus în practică fără greşeli emoţionale. Cu toate că acţiunile sale au fost duse la extrem a lucrat precum un geniu.

În mod obişnuit există un erou în cărţile pe care le citesc, dar aceasta face excepţie deoarece cei zece nu meritau să fie salvaţi.  Presupun ca Agatha Christie şi-a dorit un personaj cu o natură duală, să fie eroul victimelor pe care le-a răzbunat…dar în final a rămas în mintea mea precum cel care transformă criminalii în victime pe insula groazei.

Un roman poliţist captivant, primul de acest tip pe care am avut plăcerea să îl citesc şi pe care am ajuns să îl îndrăgesc la fel de repede cum s-a întâmplat şi cu autoarea sa.

images