Elias şi spioana cărturarilor de Sabaa Tahir

  • Am început lectura pe: 24 mai 2016f4a0edc9-6d8c-40cd-bac0-9b5d47a544b7
  • Am terminat lectura pe: 11 iunie 2016
  • Titlul original: An Ember in the Ashes
  • Genul: Young Adult Fantasy, Dystopia, Romance, Adventure
  • Editura: Youngart
  • Anul apariţiei: 28 aprilie 2015
  • Număr de pagini: 562
  • My rating: 5 steluţe din 5

 

 

Sabaa Tahir a crescut împreună cu familia sa în deşertul Mojave din California. Mare parte acopilăriei sale si-a petrecut-o devorând romane fantasy, citind bezile desenate ale fratelui său şi cântând la chitară. A început să scrie An Ember in the Ashes pe când lucra pe timpul nopţii ce editor la un ziar.

 

 

Izzat. Este un cuvânt în reia veche, limba vorbită de Cărturari înainte de invazia Războinicilor şi de obligaţia de a vorbi cu toţii serrana. Izzat înseamnă multe lucruri. Forţă, onoare, mândrie. În ultimul secol, însă, a ajuns să semnifice ceva special: libertate.

Cartea ne plasează într-un univers în care un regat, unde 27c09489-1865-49f8-a92e-005e91bef648cunoaşterea era considerată mai puternică decât orice altă armă, este subjucat şi transformat într-o gloată de sclavi sub dominaţia aproape barbară a unui popor în care oamenii sunt transformaţi în arme vii. Astfel avem pus în prim plan antiteza proeminentă dintre Cărturari şi Războinici, iar pentru ca acesta să fie conturată cu adevărat povestea este spusă din perspectiva a două personaje care aparţin fiecare uneia din cele două tabere rivale. Facem cunoştinţă cu Laia, o cărturăreasă cu un trecut încâlcit şi cu Elias un tânăr războinic neputincios asupra viitorului care îl aşteaptă. Fiecare dintre ei poartă o luptă cu demonii care le prădează sufletele din motive diferite, cu toate că sunt complementari destinele li se împletesc într-un război în care ei par singura speranţă pentru un viitor mai bun.

9b92fb1c-4067-4ef5-aad7-13654d30998dSuntem martori a două puncte diferite de vedere urmărind cele două personaje cărora li se încredinţează câte un capitol pentru a-şi dezvălui planurile, dorinţele sau fricile. Cutreierăm nestingheriţi printre gândurile lor, constatând în permanenţă cât de diferite sunt personalităţile lor, dar în acelaşi timp realizând cu surprindere şi cât de asemănători pot fi în anumite situaţii. Sunt două personaje puse să lupte cu prejudecăţi şi cu destine hotărâte de alţii pentru ei, capabili de a reliza lucuri incredibile în evoluţia continuă pe care o au. Sunt mai mult decât ideale pentru a fi persoanjele principale ale acestui roman.

 

M-am simţit, ca de fiecare dată, puţin frustrată să cunosc gândurile peronajelor, să le 6d34ba33-9838-4839-a602-4de0a92805e3urmăresc încercările disperate de a se elibera din lanţurile care îi obliga să se conformeze unui cod greşit şi să nu pot interveni să îi ajut cumva. Ei erau atipici şi atât de plini de culoare încât nu am avut cum să nu îi îndrăgesc imediat. Consider că o carte spusă din perspectiva a doua personaje poate fi atât confuză cât şi incitantă, depinde foarte mult de dinamica acţiunii. Pentru această carte am doar cuvinte de laudă în privinţa stilului de abordare a poveştii, construcţiei persoanjelor şi ideii care a dat naştere acestei aventuri pe care am parcus-o cu mare drag.

Continuă lectura

Dispozitive infernale ( #2 Prinţul Mecanic) Cassandra Clare

FB_IMG_1444668350977

Dispozitive Infernale (#1 Îngerul Mecanic ) de Cassandra Clare

  • Titlul original: Infernal Devices
  • Apariţie31 august 2010 – 19 martie 2013
  • Formathardback
  • Genfantasy, urban fantasy, young-adult literature
  • My rating5 steluţe din 5
  1. Îngerul Mecanic ( Clockwork Angel )
  2. Prinţul Mecanic ( Clockwork Prince )
  3. Prinţesa Mecanică ( Cockwork Princess )

 

Judith Rumimages.jpgelt s-a născut pe 27 iulie 1973, cunoscută după pseudonimul: Cassandra Clare, este un autor american de young adult fantasy. Seria sa Instrumente Mortale, a adus-o în atenţia publicului încă de la lansarea primului volum.  În 2004 a început să lucreze la ce avea să fie prima sa publicaţie, Oraşul Oaselor, inspirată fiind de peisajul urban din Manhattan conţinând nu mai puţin de şase volume. A urmat trilogia Dispozitive Infernale a cărei poveste este localizată în acelaşi univers ca şi Instrumente Mortale, dar in epoca victoriană. Cu toate că Dispozitive Infernale precede seria de debut a autoarei, aceasta susţine că cele două se pot citi fără a ţine cont de ordine, iar legăturile subtile dintre cele două le fac să fie un întreg ademenitor pentru orice cititor iubitor de fantasy.

B. Prinţul mecanic

  • Titlu original: Clockwork Princehttps%3A%2F%2F41.media.tumblr.com%2Fe82c8139df8a55a1ffc64b7f0b621c09%2Ftumblr_n5b0paQbRA1rtm6e2o4_r1_500
  • Apariţie: 2011
  • Format: hardback
  • Gen: fantasy, adventure

Virtutea îngerilor este că nu pot deveni răi, defectul lor este că nu pot deveni mai buni. Defectul unui om este că poate deveni rău; iar virtutea sa este că poate deveni mai bun.

Am parcurs paginile acestei cărţi într-un mod atât de natural încât m-am surprins începând să cred că draga mea carte îmi crescuse din palme, iar locul ei era acolo precum o prelungire a fiinţei mele. FB_IMG_1459931103321

În acest al doilea volum gaşca noastră preferată se află într-un mare impas aflându-se în pericol de a pierde Institutul dacă nu reuşesc să rezolve labirintul ce îl reprezintă pe Mortmain. Altfel Charlotte va pierde locul său de conducătoare a Institutului în favoarea lui Benedict (omul ăsta poate să fie mai puţin enervant sau e doar o mare durere în măruntaie? )

Durerea ta mi-a fost tortură; da, mi-este frică

Şi pier în lipsa ta de binecuvântare

Şi-am căutat în lung şi-n lat menirea

Acestui univers, şi aprig am nădăjduit

La a ta cruntă nelinişte să aflu alinare

FB_IMG_1458133124845

Căutarea în schimb îi poartă spre a descoperi frânturi din trecutul confuz al lui Will şi aproape de familia care a părăsit-o cu ani în urmă. Will se luptă cu un blestem care el susţine că a fost aruncat asupra sa de un demon, iar atunci am înţeles de ce avea acel comportament deplorabil faţă de Tessa şi mi s-a părut extrem de dureros tot ce trăieşte. Am început să îl privesc pe Will cu alţi ochi.

Văzând răutatea din spatele zâmbetului, se gândi la el ca la lumina care străluceşte pe tăişul unei lame. (…) Că a fi fascinat de frumuseţea sa era ca şi cum ai fi fascinată de o bucată de oţel ascuţită brici.

Tessa în aceast al doilea volum pare că renunţă la sentimentele sale pentru Will înfrântă de durerea pe c601dfb4a-90ac-459f-83ad-36bdc29baad6are băiatul i-o provoacă. În schimb îşi permite să se ataşeze de Jem între aceştia începând să se întrevadă timid o frumoasă legătură. Totuşi fantoma sentimentelor pentru Will continuă să o bântuie, iar în sufletul Tessei începe o luptă din care şti04c6ee90-124a-4710-899c-a3b939b42b11e că nimeni nu va ieşi
complet învingător ci doar vătămaţi. Am fost pusă în faţa unui lucru care trebuie să mărturisesc că nu mi s-a mai întâmplat până acum. În general am mereu un favorit, dar de această dată sunt luată pe nepregătite de sentimentelor celor doi pentru Tessa şi nu ştiu cum să gestionez tot ce aflu. Mi se pare doar un triungi vicios din care, cum am spus, toţi au de pierdut.  Continuă lectura

Dispozitive Infernale (#1 Îngerul Mecanic ) de Cassandra Clare

  • Titlul original: Infernal Deviceshttps%3A%2F%2F41.media.tumblr.com%2F3cbcb9827a19d803b94e203bf3658023%2Ftumblr_nxcgrqsX131r801tuo1_1280
  • Apariţie31 august 2010 – 19 martie 2013
  • Formathardback
  • Genfantasy, urban fantasy, young-adult literature
  • My rating5 steluţe din 5
  1. Îngerul Mecanic ( Clockwork Angel )
  2. Prinţul Mecanic ( Clockwork Prince )
  3. Prinţesa Mecanică ( Cockwork Princess )

 

Judith Rumelt s-a născut pe 27 iulie 1973, cunoscută după pseudonimul: Cassandra Clare, este un autor american de young adult fantasy. Seria sa Instrumente Mortale, a adus-o în atenţia publicului încă de la lansarea primului volum.  În 2004 a început să lucreze la ce avea să fie prima sa publicaţie, Oraşul Oaselor, inspirată fiind de peisajul urban din Manhattan conţinând nu mai puţin de şase volume. A urmat trilogia Dispozitive Infernale a cărei poveste este localizată în acelaşi univers ca şi Instrumente Mortale, dar in epoca victoriană. Cu toate că Dispozitive Infernale precede seria de debut a autoarei, aceasta susţine că cele două se pot citi fără a ţine cont de ordine, iar legăturile subtile dintre cele două le fac să fie un întreg ademenitor pentru orice cititor iubitor de fantasy.

 

A. Îngerul Mecanic 

  • Titlhttps%3A%2F%2F40.media.tumblr.com%2F8a80e014c80457dc7e2e71951e270dd7%2Ftumblr_n5b0paQbRA1rtm6e2o1_500u original: Clockwork Angel
  • Apariţie: 2010
  • Format: hardback
  • Gen: fantasy, adventure

 

Pulvis e umbra sumus (Suntem pulbere şi umbre) – Horaţiu, Ode –

Aceasta este una din seriile mele preferate, acest prim volum a adus în mine asemenea trăiri încât ajunsesem să îmi simt cutia toracică grea şi să îmi compar inima în unele momente cu o fiară cu gândire proprie care o să îmi sfâşie pieptul fugind în culmea nebuniei. A fost o experienţă excelentă pornind de la acţiunea originală până la personajele complexe şi ingenios puse în evidenţă. Continuă lectura