Inimi chimice – Krystal Sutherland |recenzie|

Processed with VSCO with a5 preset

Toate clădirile vechi devin cavouri imediat ce sunt abandonate. Altare înălțate în cinstea vremurilor deja trecute.

Am primit această carte de la editura STORIA și abia acum, după un an, am avut suficient curaj să o și citesc. Nu aveam nicio idee cu privire la ce mă aștepta între pagini, dar în momentul în care am deschis cartea și am văzut designul interior, am știut că îmi va plăcea. Sunt inserate conversații de pe telefon iar pentru mine astfel de detalii fac o carte să fie perfectă.

Te iubesc așa cum trebuie iubite anumite lucruri întunecate, în secret, undeva între umbră și suflet.

Inimi chimice este romanul de debut a autoarei australience Krystal Sutherland, dar vă spun un secret, este un roman foarte reușit și nu cred că cineva și-ar da seama că este debut. Este o carte cu și despre adolescenți, destinată adolescenților care, însă, este scrisă într-o manieră nouă, diferită de alte romane YA. Tema abordată nu este una revelatorie, dar modul în care autoarea a construit întreaga lume a personajelor dă cărții un aer de noutate. Ni se prezintă o față a iubirii neîmplinite, dar totuși cu un final fericit. Și că tot am pomenit de final, vă spun aici, ca să nu uit. Fragmentele de final mi-au adus, cumva, aminte de cartea Cioburi de stele de Amie Kaufman și Meagan Spooner. Nu îmi prea aduc aminte exact cum s-a încheiat aceea, dar frazele folosite de Krystal au aprins un beculeț și gândul meu a zburat într-acolo. Poate nu are nicio legătură, dar mi s-a părut interesant iar mie îmi place când o carte îmi trezește amintiri despre alta. Să nu înțelegeți greșit că vreau să citesc cărți care tratează același subiect, nu, dar îmi place atunci când fac legături.

Când privesc cerul nopții, îmi amintesc că nu sunt altceva decât cenușă rămasă de pe urma unor stele de mult dispărute. Ființa umană e-o grămadă de atomi, care se întâlnesc o vreme, sub o formă ordonată, și apoi se risipesc.

Henry Page este un adolescent în ultimul an de liceu, un adolescent căruia nu îi place să iasă în evidență, lumea nu pare a ști de existența lui, cu excepția celor mai buni doi prieteni ai săi, Murray și Lola. Părinții lui speră ca el să fie copilul cuminte și care să învețe bine, copilul opus surorii lui mai mari, dar nu pare a fi așa. Sora sa mai mare, Sadie, a fost copilul problemă la școală, dar era și unul dintre cei mai buni elevi ai școlii. Henry nu ajunge să îi calce pe urme.

Am îndrăgit prea mult stelele încât să mă tem de noapte.

Grace Town trăiește prezentul, dar gândul ei este mereu în trecut. Oricât ar încerca persoanele din jurul ei, subconștientul rămâne legat de o amintire a trecutului, o amintire care atunci o făcea fericită. Trăiește o poveste, pot spune chiar, tragică în care nici măcar iubirea primită din jur nu o poate ajuta. Refuză orice fel de ajutor fără ca ea să își dea seama că îi rănește pe cei care îi sunt aproape și la bine și la rău. Povestea de iubire în care încearcă să îți piardă trecutul ajunge a fi una fără final fericit. Este un personaj atipic, o fată care nu ar atrage atenția în mod obișnuit datorită stilului ei baiețesc, dar tocmai acest lucru o face interesantă pentru Henry.

Însă dragostea e științifică, frate. Adică e vorba despre o reacție chimică în creier. Uneori, reacția asta ține o viață întreagă, se repetă iar și iar. Alteori, nu. Uneori se risipește treptat. Suntem cu toții doar inimi chimice.

Acțiunea este una palpitantă, mereu apar noi detalii despre personaje care te fac să vrei să afli și mai multe. Apar detalii care șochează, de-a dreptul.  Așa cum spun mereu, autoarea reușește să întoarcă întreaga poveste în direcția la care nu te așteptai. Cu toate că este prezentată o poveste de iubire neîmplinită, finalul este unul fericit, satisfăcător. Este și puțin frustrant, mi-ar fi plăcut să fie altfel, dar mă mulțumesc și așa, având în vedere că personajul meu favorit este ok. Henry a fost puțin enervant uneori pentru că nu făcea ceea ce simțea și mereu renunța în a-și arăta sentimentele. Sadie, sora lui, împreună cu Murray și Lola, m-au amuzat cumplit, sunt personajele care dau cărții acel aer de carte care să te treacă prin toate stările.

Dragostea dispare, dar asta nu înseamnă că nu a fost adevărată.

Aș vrea să vă spun mult mai multe idei despre această carte, dar nu vreau să dau spoilere, nu vreau să dau detalii care nu apar în descrierea cărții pentru că vreau ca și pentru voi să fie o surpriză dacă veți citi cartea. Ceea ce cu siguranță trebuie să faceți. Zilele trecute am primit un mesaj pe instagram în care am fost rugată să recomand niște cărți ya pentru o persoană căreia îi plac poveștile mai triste, atipice. Inimi chimice a fost prima alegere.

O relație Kintsukuroi, mai frumoasă tocmai pentru că era sfărâmată. Însă anumite lucruri nu pot fi sfărâmate la infinit, la un moment dat nu mai pot fi reparate, așa cum o foaie de hârtie nu poate fi împăturită la infinit, ci până când nu mai poate fi împăturită deloc.

Eu sper că v-am intrigat câtuși de puțin cu privire la această carte. Dacă ați citit-o deja îmi puteți spune părerea voastră în comentarii. De asemenea, dacă aveți recomandări de alte lecturi aș fi încântată să le aflu.

Găsiți cartea aici.

Mi-am propus să termin de citit, într-un final, Stone rider pentru că deja a trecut prea mult timp de când am început-o și mă simt prost că mai am 70 de pagini și nu sunt în stare să stau 2 ore să o termin. După aceasta voi începe Cinder, abia aștept.

Voi mă puteți urmări zilnic pe pagina de instagram aici. Editura Storia o găsiți aici și aici.

Vă urez spor la citit!

With love, Oana!